Miracolul Luminii Sfinte de la Ierusalim, o farsă din rațiuni financiare?

Miracolul Luminii Sfinte de la Ierusalim, o farsă din rațiuni financiare?
Publicat: 06/04/2018, 08:32

Istoria Luminii Sfinte de la Ierusalim este extrem de veche, datând probabil chiar de la momentul învierii lui Iisus. An de an, Patriarhul grec ordodox de la Ierusalim intră în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim unde începe să se roage. Apoi, un foc se aprinde „în mod miraculos” cu ajutorul Sfântului Duh, relatează St. Peter’s List.

Flacăra este apoi împărțită printre toți credincioșii, în toate colțurile lumii, sau cel puțin, așa se consideră, având în vedere atenția care este acordată de mass-media transportării Luminii Sfinte din Ierusalim în țările ortodoxe, inclusiv România.

Așa cum am menționat anterior, acest eveniment este considerat de către credincioși cel mai vechi miracol, fiind, în creștinismul ortodox, printre cele mai importante evenimente din perioada Paștelui. Totuși, de-a lungul timpului au existat o sumedenie de voci care au afirmat că este o fraudă. În ciuda acestui lucru, această practică a supraviețuit secolelor, chiar și sub diferite regimuri mai puțin prietenoase față de creștinismul răsăritean.

Procesiunea ar putea indica autenticitatea miracolului

Procesiunea care duce la obținerea Luminii Sfinte ar putea indica, prin complexitatea și forma ei, că este într-adevăr vorba de un miracol, prin prisma „filtrelor”. În sâmbăta de dinaintea Peștelui, la amiază, Patriarhul grec merge împreună cu clerul său îmbrăcat în straiele sacerdotale, urmat de Patriarhul armean cu clerul lui și cu episcopul copților, într-o procesiune grandioasă și solemnă, în jurul Mormântului Sfânt, înconjurându-l de trei ori.

Odată cu încheierea acestui ritual, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului sau alt arhiepiscop ortodox recită rugăciunea Pogorârii Sfintei Lumini, se dezbracă de veștminte și intră singur în mormânt. Clericul armean și copt rămân în anticameră, unde susțin că stătea îngerul când s-a arătat femeii credincioase (Maria Magdalena) după învierea lui Iisus. Adunarea cântă în acest timp „Doamne miluiește” până când Lumina Sfântă coboară și aprinde candela, iar apoi Patriarhul iese din mormânt și din anticameră, urmat de prelați și rostind rugăciuni, aprinde fie 12, fie 33 de lumânări cu Lumina Sfântă.

Citește continuarea pe Descoperă!

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×